Hamburger SV a respins o nouă ofertă a clubului Real Madrid pentru atacantul olandez Ruud van Nistelrooy, a anunțat președintele grupării, Bernd Hoffman, care a precizat că acest refuz este definitiv, informează AFP.
Gruparea spaniolă era dispusă să plătească două milioane de euro pentru a-l transfera pe jucătorul care se află sub contract cu Hamburger SV până în luna iunie. De asemenea, spaniolii au inclus în ofertă un meci amical între cele două echipe, iar toate veniturile obținute în urma partidei ar fi urmat să revină clubului din Hamburg.
„Am respins din nou și definitiv oferta Realului, le-am comunicat decizia noastră jucătorului și impresarului său. Vrem să facem totul ca să ne calificăm pentru o competiție europeană, astfel că este de neconceput un transfer al lui Van Nistelrooy”, a declarat Hoffman.
Conducătorii clubului german au mai anunțat, în urmă cu aproximativ o săptămână, că indiferent cât va insista Real Madrid, Ruud van Nistelrooy nu va fi transferat. „Nu există nicio șansă ca el să meargă la Real Madrid. Chiar dacă nu am discutat cu el, conducerea clubului a decis astfel. El nu se mișcă de aici. Nu contează că vine Real să negocieze. Răspunsul va fi același. El trebuie să-și respecte contractul”, a afirmat directorul sportiv Bastian Reinhardt. În vârstă de 34 de ani, Van Nistelrooy joacă în Bundesliga din ianuarie 2010.
Refuzul definitiv al nemților aruncă Realul către pista Drogba, Mourinho fiind cel care l-a adus pe ivorian pe „Stamford Bridge” de la Marseille, în 2004, pentru 24 de milioane de lire. Drogba are 32 de ani și a înscris 93 de goluri pentru Chelsea. 30 de milioane de euro valorează Drogba, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER